...pur si simplu

Un concept foarte frumos iubirea, nu? Unul inepuizabil, de care nu ne mai saturam, il intoarcem pe toate fetele pana cand simtim ca nu se poate mai mult si nici atunci nu ne linistim. Ne intereseaza orice teorie despre iubire dar din pacate nu exista una general valabila, usor de explicat pentru toata lumea, numai buna de implementat si care sa genereze rezultate cele mai fericite. Nu exista asa ceva, pentru ca iubirea e ceva propriu si personal, fiecare vede cu ochii lui iubirea dar in acelasi timp ea ne vede pe toti. Pentru mine, o teorie este valabila in momentul in care ma identific cu ea. In acest moment nu gasesc niciuna in care sa ma regasesc asa ca voi face propria mea teorie.
Relatiile de iubire sunt ca si cautatul unei case. Prima oara ajungi intr-o casa a ta dupa ce te-ai hotarat sa pleci de la parinti. Nu conteaza unde, vrei doar un loc al tau, fara prea multe conditii sau pretentii. Iei ce este liber, ce iese in cale, ce poate fi al tau. Esti fericit ca ai independenta, ca esti liber, ca te descurci si iubesti sentimentul. Dar trece repede pentru ca incepi sa evoluezi, sa cunosti si inevitabil iti doresti altceva mai bun. Pe masura ce trece timpul descoperi ce te atrage, faci o mica lista cu “must have-uri” si te muti din loc in loc sperand ca vei gasi acel loc in care sa nu te deranjeze nimic. Dupa fiecare mutare inveti cam ce iti place si ce te deranjeaza facand astfel lista necesara pentru a putea identifica locul care merita cumparat.
Il gasesti. Ai bifat toate punctele de pe lista, insiruite in urma experientelor tale. Esti linistit, fericit si convins ca ai ales corect. Nu ai nimic de reprosat, deci asta e, you got it! Intr-o zi, insa, asa linistit si fericit dupa atata alergatura, faci o plimbare relaxata prin cartier. Fara sa vrei, pe o staduta linistita iti atrage atentia o casa perfecta. Ti se pare nespus de frumoasa, fireasca, cunoscuta, placuta. O admiri cu zambetul pe buze, treci pe langa ea si iti continui drumul; ai deja o casa, deci nu trebuie sa te stresezi. Dar imaginea ei incepe sa te bantuie si te atrage ca un magnet. Cine te-a pus sa alegi staduta aia? Ajuns la casa ta incepi sa te gandesti la casa care ti-a iesit in cale, la casa perfecta. Nu ai cautat-o, nu ti-ai dorit-o, nu era pe nici o lista dar are mai mult decat ai fi cerut tu vreodata de la casa ta. Si culmea pare creata “pe comanda” pentru tine. Nu poti sa nu te gandesti la ea, nu poti sa o ignori. Te gandesti apoi ca poate e fermecatoare doar din exterior iar in interior are sigur ceva bube. Solutia ar fi sa o vizitezi si nu conteaza daca e ocupata sau de vanzare trebuie sa iti zboare gandul de la ea, ca sa traiesti linistit in continuare in casa ta. Stii foarte bine ca esti pretentios si imposibil sa nu gasesti ceva de reprosat. O vizitezi. Din pacate, vizita trebuie sa fie scurta deci trebuie sa fi foarte atent. Culmea! Ti-ai pierdut antrenamentul de cand nu ai mai umblat dupa case si nu identifici nimic defect, nici un singur detaliu mititel care sa te faca sa o respingi. Mai soliciti o vizita. De data asta trebuie sa fi mai ager si mai vigilent. Da de unde! Din nou, nu gasesti nimic asa ca iti iei inima in dinti si intri in beci. Acolo sigur e ceva putred, un soricel ceva care sa te sperie si sa fugi. Only shit! Nimic! E intr-adevar perfecta, e a ta. Tot ce conteaza e asa cum trebuie, la locul lui. Cateva cuie sarite si frunzele din curte nu sunt argumente solide pentru a o respinge
Asa e cu si cu iubirea. Cautam, cautam, cautam si credem ca sta in puterea noastra sa o gasim. Asa o fi, dar gasim numai firmituri din ea. De fapt, ea, in totalitatea ei, vine peste noi atunci cand trebuie si cand ne asteptam mai putin. Nici nu avem cum sa o gasim noi pe ea pentru ca nu stim ce cautam. De abia atunci cand o gasesti, iti dai seama ca asta ar fi trebuit sa cauti.
Fiecare din noi are casa lui perfecta si fiecare casa perfecta are proprietarul ei. Odata ce ne-am gasit ne infrumusetam reciproc si ne punem in valoare. Este intim, frumos, cald, linistit si incomparabil. Este un dar. Nu se poate explica. Nu poate vedea nimeni casa ta perfecta cu ochii cu care o vezi tu. Nici chiar fostii ei proprietari.
Nu conteaza unde stam acum. Conteaza sa tinem ochii deschisi si sa umblam pe stadute linistite. Conteaza sa avem grija de casa in care stam acum pentru ca ea poate fi casa perfecta pentru altcineva. Cand plecam din ea, nu o lasam devastata ci din contra. Este important sa cautam, este important sa stim ce vrem, este important sa luam decizia de a cumpara, este important sa mancam firmiturile (chiar cu pofta) dar este si mai important sa ne lasam surprinsi.

despre lucrurile simple si puterea lor

cuvintele si puterea lor.....cat de mare sau cat de mica? Ar fi bine sa avem pe cineva care sa aibe grija de visele noastre atunci cand noi renuntam la ele. Nu imi explic de ce curajul, dorinta si ambitia de a lupta pentru ele se activeaza numai in situatii limita, extreme pe care ai fi putut sa le eviti. De ce increderea in fortele proprii nu este genetic setata sa fie mai mare decat frica de a nu face fata unor situatii...pe care le crezi imposibile si care devin posibile in cele mai incredibile moduri, atunci cand cu pumnii stransi strigi ca nu mai poti, atunci cand ai toata puterea de a invinge teama....?

Fata in boxeri si tricou alb.....

"Femeia in boxeri si tricou alb. Nemachiata si somnoroasa iti ofera Zambetul in crucea diminetii. Zambetul care te face sa mergi inainte si asigura logica lucrurilor. Se ridica din pat. Ii urmaresti mersul obraznic, lenes, leganat sau saltat si iti pare atat de dumnezeieste senzuala unduirea cutelor de bumbac care iau urma bucilor tale dragi.

Strambe si cremoase, drepte sau in forma unui x , pufoase blond sau albe mat precum alabastrul, picioarele iubitei tale isi lipesc talpile goale de gresia, parchetul sau covoarele apartamentului vostru marcand dus si intors drumul catre apa de pus la fiert in bucatarie. O iubesti asa in tricou alb si boxeri mai mult decat aseara cand rujul usor deformat de pe buzele-i tresarinde si pantofii cu toc inalt ti-au aprins focul...pentru a cata oara?

E dimineata voastra in inima orasului nebun, nu este timp si ea te alinta si se vrea alintata si va topiti in dulcegarii carliontate, gangureli neinsemnate sau ghemuieli jucause prin cele mai neasteptate colturi de casa. Tricoul alb ascunde sanii tai preferati pe care-i imbratisezi din spate, mereu pe nepusa masa, mereu surprinzator cu mainile-ti care se fac cuib in jurul lor in timp ce grumazul tau de barbat grabit isi ofera un ragaz pe umerii mofturosi ai femeii tale...e atata daruire tampa in joaca asta matinala si atata fericire simpla ca o cana de ciocolata calda incat iti vine sa urli in gura mare: - Doamne fericiti cei saraci cu duhul ca a lor e Iubireeeeaaaa...dar nici sa strigi nu-ti mai vine ca nu e timp decat de Ea si tot ce-ti trece prin cap e sa gasesti o solutie concreta prin care sa ti-o bagi in toti porii...s-o transformi in unguent de iubire si sa-ti ungi trupul, sa-ti umpli oasele de ea pana diseara cand o sa faci in asa fel s-ajungi mai tarziu acasa ca sa te intampine Zambind...din nou...in boxeri si-n tricoul alb in care ai sa-ti infunzi narile cand Ea se va duce sub dus...

...o sa te plimbi in lung si-n lat prin casa neputincios in lupta cu un ranjet care-ti tradeaza gandul pe care-l stim cu totii...da, o iubesti, o iubesti cu toata puterea fiintei tale pe fata de sub dus...o iubesti in boxeri si in tricou alb si ii slavesti defectele aruncand pe ele lumina iubirii tale...caci este atat de multa incat ajungi sa te intrebi de unde ti s-a dat atata daca nu de sus, de foarte sus...si toate astea dispar in ceata uitarii caci scartaie usa de la baie si fata in boxeri si tricou alb ti se arata in toata splendoarea ei si radeti amandoi pentru ca stiti ca nu mai era nevoie sa se imbrace...e insa o formalitate dulce si ea adora sa-i tragi boxerii stangaci, inca stangaci pentru un barbat ca tine dar nu destul pentru un barbat indragostit lulea...apoi tricoul alb poposeste si el pe podea langa pat... martor tacut al unei povesti de iubire pe care o va gusta din nou maine dimineata... " TC