Mi-e dor de

am primit o leapsa, sa vedem ce iese deci....mi-e dor de:


zilele cand ninge cu fulgi de perna,
matza Tolstoi si de ochii lui mari si cafenii
umblat prin magazine si cumparat lucruri
primele zile dintr-o relatie cand magia e pana la nori
desenele animate cu Dedee si Dexter
potaia Sara si de iubirea ei baloasa
muzica de club, mixuri, electro, d'alea stiti voi
vin fiert si cozonaci cu stafide
dat cu sania in parc si nas rosu in fular
liceu si chiul in grup
stat cu mama la cafele si povesti

na ca am pus 11, indecisa ca de obicei

10 motive pt care nu imi place de mine

eu cu mine = concluzii

1 Rad în timp ce vorbesc şi invers. Rezulta o behaiala penibila, din care interlocutorul nu înţelege nimic. Si ma pune sa repet.
2. Manifest cantitati industriale de vaicareala si exhibitionism emtional; din cand in cand ma supar, inchid pravalia si ma hotarasc sa nu mai scriu si sa nu mai desenez nimic. Pana acum, m-am razgandit de fiecare data.
3. Pisez un subiect enervant pana ii destram nervos pe aia care m-asculta.
4. Ma enervez cand mi se demonstreaza logic ca n-am dreptate.
5. Mi-e greu sa controlez instinctele de spulberat pe ala-care-mi-a-aratat-ca-n-am-dreptate. A-i rupe capul pare o soluţie nemaipomenita.
6. Ma bag singura in situatii grele din teama de a refuza oamenii din jurul meu.
7. Daca tu ai trei prune, da-mi mie doua. Eu n-o sa-ti dau nici una; si nu-mi cere, ca ma enervezi! Intr-un cuvant sunt pofticioasa.
8. Ma vaicaresc pe perioade lungi. Atat de lungi, ca uneori mi se par şi mie lungi. Stiti voi.
9. Vorbesc tare. Prietenii, colegii, chelnerii şi lumea din restaurante apreciaza asta în mod deosebit.
10. Sunt dependenta de mobil, munca, shopping, dat muzica maxim pe youtube si discutii interminabile cu prietenii despre problemele lor si ale planetei.

plus...sunt facuta din panicaa, fricaa şi mania persecutie, uneori Gica-contra si Strica-Chef. PUNCT

adopt your own virtual pet!

CS-ul - mare specie, mare om, mare caracter

Pentru cine n-are prea mult de-a face cu glamurosul domeniul al publicitatii, CS vine de la Client Service, adica armata aia de (cel mai des) femei care stau ca usa pisicii intre client si agentie. Vrea sa zica ceva clientu'? O zice alora de la CS. Trebuie sa faca agentia ceva pentru client? Face sub coordonarea CS-ului. Adica un canal specific de du-te-vino, unde pe-o parte intra clientul si pe cealalta iese produsul de agentie.Ideal, CS-ul este materializat sub forma unei fiinte destepte, elegante, care impune respect, care stie sa coordoneze, care-si pastreaza calmul, care poate sa convinga si care nu face de ris entitatea pe care o reprezinta.Practic, CS-ul se intilneste cel mai des sub forma caprei, uneori junioara cu virsta, alteori junioara cu capu'. Capra se imbraca trendy, cu tzoale de Zara sau H&M (daca e scoasa la pascut peste granita), simte la un moment dat nevoia de ochelari cu rama groasa de plastic si este extrem de fericita ca face parte din acelasi domeniu cu Botzi, Naumovici, Enoiu, Prisca si Pila. Capra da bine la client pina deschide gura. Citeodata, poate sa pacaleasca audienta si dincolo de acest punct critic, caz in care devine indispensabila managementului si iremediabil nesuferita celor cu care lucreaza in agentie. Capra trimite mailuri stufoase, fara cap si coada, din care Creatia nu pricepe absolut nimic, dupa care ii cheama la debriefing ca sa-i ametzeasca si mai rau. Dupa atingerea compromisului intern, capra esueaza in a convinge clientul ca e bine ce-a facut agentia, poate si din cauza ca a reusit sa ceara cu totul altceva echipei fata de ce se dorea initial.Capra e cea mai experta. In evaluari interne, tipa si se lamenteaza ca nu i se recunosc meritele. Daca universul si valoarea-ca-concept au ghinionul ca ea sa lucreze de mult pe un cont, atunci capra va fi promovata si va cascada propriul set de reguli catre boboace proaspat intrate in industrie. Care se vor capri par consequence, sub influenta directa a caprei-sefe si vor creste la rindul lor in aceeasi directie, revarsind formatul catre noi si noi generatii care abia ce vor fi pasit in domeniul publicitatii. Asta suna catastrofic, distopic si pesimist. Nasol.Visul caprei e sa lucreze acum in advertising si mai tirziu la client. Brand Manager, Product Manager sau, in cazul ambitiilor deosebite, Marketing Manager ori CEO. Asta deoarece capra a intrat in publicitate pe cind era in stadiul de ied, momita de verdele ierbii din advertising (= e supertare, fata, deci fac spoturi si strategie, stii?) si vrea sa viziteze si pajistile de la urmatoarele niveluri, cocotzate intr-o ierarhie a trendy-ului si a glam-ului carieristic aspirational descrisa de revistele glossy.Observati ca am devenit sablonarda si ca postul asta seamana cu genul ala de spam "Proasta de mall" sau alta piesa stilistica din aceeasi categorie. Suna, dar nu e. Este experienta pura, colectata la prima mina in 5 ani de stat prin industrie. Sint iar in situatia in care-mi trebuie recruti noi, caut boboace si gasesc iezi, ma uit la ce-as putea fura din alte ograzi si ramin om cinstit, neatins de pacatul tilhariei. C-as pacatui, dac-as avea pentru ce! Dar ramin tot miel neprihanit cind vad cum specia de CS se corceshte din ce in ce. Vorba Pipsului, terminata nervos de zeci de interviuri din care nu ne-am ales decit cu behaituri: Mitzo, da' o fina si-o printza nu gasim si noi?... Gasim, dar gasim greu. Gasim greu chestia aia serioasa, care munceste cu rusinea ridicolului in vena, care nu lasa nimic la voia intimplarii pentru ca ii e jena sa nu carecumva sa se faca de ris, care vorbeste doar cind are ceva de spus, care e in publicitate pentru ca are intuitie si-n Client Service pentru ca are clasa, si din care vor iesi viitoare doamne cu prestanta, in stare sa rusineze orice client care nu le trateaza cu respectul cuvenit.Adio, lebede, bine-ati venit, mai gistelor. Si cica de ce arunca aia din Creatie cu papucu' dupa ele cind le vad si de ce le freaca clientul pina la destramare. Pentru ca iarba verde de acasa le iese printre dinti si sunetul alert de tocuri seamana perfect cu niste copite in galop. Acestia sint accountzii zilelor noastre. Si stiti care e culmea? Ochelari cu rama groasa de plastic am si eu.

Chestie de marketing

"Era un banc mai vechi, cu o discutie între un hamster şi un şobolan… Ultimul se întreabă necăjit cum de toată lumea îl vede ca pe o creatură îngrozitoare, mizerabilă şi periculoasă, în timp ce partenerul său de discuţie este alintat, iubit, hrănit şi mângâiat… iar răspunsul hamsterului lămureşte rapid problema: “chestie de poziţionare”…
Poziţionarea psihologică este locul pe care îl ocupă brandul în mintea consumatorului. Şi orice om de marketing va afirma că este un aspect esenţial… iată însă că şi în viaţa personală locul pe care îl ocupi “pe piaţă” se dovedeşte a fi la fel de important. Contează ce mesaj transmiţi şi, poate şi mai mult, contează cum te prezinţi la început, ce imagine îşi formează ceilalţi despre tine. Pentru că odată lipită eticheta de tine… e greu să o mai dai jos. Şi o etichetă tot ţi se va atribui, aşa că dacă nu intervi tu de la început vei fi poziţionat spontan de piaţă, iar asta poate să nu fie “de bine” – rişti să ajungi într-o zonă de griuri confuze şi elemente negative. E mai bine să controlezi tu de la început situaţia.
Problema este că pârdalnica asta de poziţionare nu e una şi bună toată viaţa, ci diferă de la caz la caz. Da, ştiu, toată lumea vorbeşte despre cum e bine să dai, să întorci şi celălalt obraz şi să sfinţeşti locul prin muncă şi multă bunăvoinţă… ai zice că asta e cheia, te aşezi cuminte în nişa sfinţilor wannabe si gata, însă nu, nu e chiar aşa.
În şcoală mergea figura. Dacă profesorii te percepeau la început drept elev “bun”, lucrurile erau aranjate. Puteai să o mai dai în bară din când în când liniştit, chestiunea era clasată la “excepţii” şi nu primeai pedepse similare cu cele încasate de “netrebnicul ăla de Ionuţ” care nu mai ieşea din notele de 4 şi 5. Ce conta că în capul tău se învârteau idei de mii de ori mai năstruşnice decât ale bietului Ionuţ, mutra ta era angelică şi trebuia doar să te asiguri că aveai pampoanele aranjate şi vocabularul cizelat. Adică aparenţele intacte.
La birou însă nu e bine să pari elev silitor… Poate să fie chiar o mare eroare. Dacă eşti angajatul paşnic şi muncitor, care nu crâcneşte, nu cârcoteşte şi nu lipseşte, vei suferi următoarele consecinţe: 1. primeşti cele mai multe proiecte, eventual în plus, ca tot le duci fără comentarii şi le mai şi rezolvi fără să urli la şapte persoane, delegi alte patru sau să te plângi de incapacitatea tuturor celorlalţi implicaţi în proiect… şi 2. când îndrăzneşti să lipseşti sau să cârcoteşti (cu mult mai puţin decât Popeasca de la contabilitate care dă cu dosarele de toţi pereţii când primeşte un job nou), se va considera că ţi-ai luat nasul la purtare şi că, hei, cam exagerezi… Plus că poziţionarea de “om priceput” nu te ajută, aşteptările sunt mai mari şi trebuie să stai să te mai şi autodepăşeşti… bleah, obositoare treabă … pe când, dacă arăţi că te pricepi la mai puţine şi îi laşi pe ceilalţi să te ajute/îndrume, să vezi ce aplauze de încurajare vei primi la tot pasul, ca să nu mai spun că nu te va considera nimeni potenţial rival…
În viaţa particulară la fel: acasă… mda, dragostea trece prin stomac, însă nu degeaba insistă mamele că maică, dacă îi arăţi că eşti perfect capabilă să faci sărmăluţe în foi de viţă cu un copil atârnat de gât şi altul de poale, în timp ce plăteşti facturile online şi mai ai grijă să ai şi o coafură impecabilă, yep, Wonder Woman o să scrie pe tine dar şi ai toate şansele să şi faci asta toată viaţa. Modelul blondei cu ochi de căprioară, picioare de gazelă şi două mâini stângi în bucătărie s-ar putea să nu-ţi aducă o statuie de eroină, însă probabil vei avea o viaţă mai liniştită şi ocazia de a mânca mult mai des la restaurant… Iar dacă insişti să fii tu prietena pe umărul căreia să plângă toată lumea… noroc mult, pentru că atunci când o să vrei să schimbi macazul ceilalţi se vor uita tulbure la tine. Ce dacă amica Oana îşi permite să plângă la orice problemă minusculă, inclusiv atunci când îşi rupe o unghie… tu, în calitatea ta de stâlp de susţinere, musai să rămâi pilon solid chiar dacă îţi cade casa în cap. Şi dacă ţi se tolerează o excepţie, ţine cont că e doar atât, o excepţie şi revino-ţi rapid la calitatea ta de bază: susţinerea. Susţinerea altora, ca să fim clari.
Evident că nu trebuie să exagerezi la partea cu poziţionarea, dozajul este esenţial. Altfel rişti să nu te mai angajeze nimeni, să ajungi proasta (prostul) satului sau tot aşa, după caz… Jocul de-a poziţionarea este teribil de subtil, dar şi dur. Este esenţial să te decizi ce vrei, pentru că cei din jurul tău cumpără exact ce vinzi, iar dacă mai apoi vrei să schimbi marfa trebuie să înţelegi că e posibil să-ţi pierzi din clienţii fideli… iar repoziţionarea este dificilă, uneori chiar imposibilă… şi cu siguranţă extrem de costisitoare.
Nu degeaba se spune că poziţionarea este lupta pentru un loc în mintea clientului. În cazul de faţă, tu eşti un brand şi e bine să te decizi de la început ce vinzi şi cui… să îţi cunoşti publicul ţintă şi să îţi stabileşti elementele de diferenţiere, atuurile personale, acele caracteristici cu care doreşti să te asocieze ceilalţi. Altfel rişti să te trezeşti că eşti căutat pentru alte lucruri decât ce îţi doreşti tu să oferi sau, mai rău, că vinzi taman ce nu vrei să vinzi. Da, are legătură cu personalitatea, educaţia, cultura, bref, cu background-ul tău… însă poziţionarea nu înseamnă modificarea propriei tale persoane la nivel fundamental, ci mai degrabă ceea ce faci cu percepţia propriei tale persoane de către ceilalţi, e echivalentul gestului de “a te aşeza într-o lumină mai bună”, în funcţie de ce vrei să arăţi, fie că e vorba despre capacitatea ta intelectuală sau de picioarele de gazelă de care vorbeam mai sus. Ea vine însă cu riscul de a crede că dacă dai mai mult o să primeşti mai mult, ceea ce este fals: dacă dai mai mult probabil că vei fi exploatat mai mult, aşa că grijă mare şi la dozaj . Ce comunici despre tine înseamnă şi că îţi cam setezi singur nivelul de aşteptări din partea celorlalţi…