Mi-e dor de

am primit o leapsa, sa vedem ce iese deci....mi-e dor de:


zilele cand ninge cu fulgi de perna,
matza Tolstoi si de ochii lui mari si cafenii
umblat prin magazine si cumparat lucruri
primele zile dintr-o relatie cand magia e pana la nori
desenele animate cu Dedee si Dexter
potaia Sara si de iubirea ei baloasa
muzica de club, mixuri, electro, d'alea stiti voi
vin fiert si cozonaci cu stafide
dat cu sania in parc si nas rosu in fular
liceu si chiul in grup
stat cu mama la cafele si povesti

na ca am pus 11, indecisa ca de obicei

10 motive pt care nu imi place de mine

eu cu mine = concluzii

1 Rad în timp ce vorbesc şi invers. Rezulta o behaiala penibila, din care interlocutorul nu înţelege nimic. Si ma pune sa repet.
2. Manifest cantitati industriale de vaicareala si exhibitionism emtional; din cand in cand ma supar, inchid pravalia si ma hotarasc sa nu mai scriu si sa nu mai desenez nimic. Pana acum, m-am razgandit de fiecare data.
3. Pisez un subiect enervant pana ii destram nervos pe aia care m-asculta.
4. Ma enervez cand mi se demonstreaza logic ca n-am dreptate.
5. Mi-e greu sa controlez instinctele de spulberat pe ala-care-mi-a-aratat-ca-n-am-dreptate. A-i rupe capul pare o soluţie nemaipomenita.
6. Ma bag singura in situatii grele din teama de a refuza oamenii din jurul meu.
7. Daca tu ai trei prune, da-mi mie doua. Eu n-o sa-ti dau nici una; si nu-mi cere, ca ma enervezi! Intr-un cuvant sunt pofticioasa.
8. Ma vaicaresc pe perioade lungi. Atat de lungi, ca uneori mi se par şi mie lungi. Stiti voi.
9. Vorbesc tare. Prietenii, colegii, chelnerii şi lumea din restaurante apreciaza asta în mod deosebit.
10. Sunt dependenta de mobil, munca, shopping, dat muzica maxim pe youtube si discutii interminabile cu prietenii despre problemele lor si ale planetei.

plus...sunt facuta din panicaa, fricaa şi mania persecutie, uneori Gica-contra si Strica-Chef. PUNCT

adopt your own virtual pet!

CS-ul - mare specie, mare om, mare caracter

Pentru cine n-are prea mult de-a face cu glamurosul domeniul al publicitatii, CS vine de la Client Service, adica armata aia de (cel mai des) femei care stau ca usa pisicii intre client si agentie. Vrea sa zica ceva clientu'? O zice alora de la CS. Trebuie sa faca agentia ceva pentru client? Face sub coordonarea CS-ului. Adica un canal specific de du-te-vino, unde pe-o parte intra clientul si pe cealalta iese produsul de agentie.Ideal, CS-ul este materializat sub forma unei fiinte destepte, elegante, care impune respect, care stie sa coordoneze, care-si pastreaza calmul, care poate sa convinga si care nu face de ris entitatea pe care o reprezinta.Practic, CS-ul se intilneste cel mai des sub forma caprei, uneori junioara cu virsta, alteori junioara cu capu'. Capra se imbraca trendy, cu tzoale de Zara sau H&M (daca e scoasa la pascut peste granita), simte la un moment dat nevoia de ochelari cu rama groasa de plastic si este extrem de fericita ca face parte din acelasi domeniu cu Botzi, Naumovici, Enoiu, Prisca si Pila. Capra da bine la client pina deschide gura. Citeodata, poate sa pacaleasca audienta si dincolo de acest punct critic, caz in care devine indispensabila managementului si iremediabil nesuferita celor cu care lucreaza in agentie. Capra trimite mailuri stufoase, fara cap si coada, din care Creatia nu pricepe absolut nimic, dupa care ii cheama la debriefing ca sa-i ametzeasca si mai rau. Dupa atingerea compromisului intern, capra esueaza in a convinge clientul ca e bine ce-a facut agentia, poate si din cauza ca a reusit sa ceara cu totul altceva echipei fata de ce se dorea initial.Capra e cea mai experta. In evaluari interne, tipa si se lamenteaza ca nu i se recunosc meritele. Daca universul si valoarea-ca-concept au ghinionul ca ea sa lucreze de mult pe un cont, atunci capra va fi promovata si va cascada propriul set de reguli catre boboace proaspat intrate in industrie. Care se vor capri par consequence, sub influenta directa a caprei-sefe si vor creste la rindul lor in aceeasi directie, revarsind formatul catre noi si noi generatii care abia ce vor fi pasit in domeniul publicitatii. Asta suna catastrofic, distopic si pesimist. Nasol.Visul caprei e sa lucreze acum in advertising si mai tirziu la client. Brand Manager, Product Manager sau, in cazul ambitiilor deosebite, Marketing Manager ori CEO. Asta deoarece capra a intrat in publicitate pe cind era in stadiul de ied, momita de verdele ierbii din advertising (= e supertare, fata, deci fac spoturi si strategie, stii?) si vrea sa viziteze si pajistile de la urmatoarele niveluri, cocotzate intr-o ierarhie a trendy-ului si a glam-ului carieristic aspirational descrisa de revistele glossy.Observati ca am devenit sablonarda si ca postul asta seamana cu genul ala de spam "Proasta de mall" sau alta piesa stilistica din aceeasi categorie. Suna, dar nu e. Este experienta pura, colectata la prima mina in 5 ani de stat prin industrie. Sint iar in situatia in care-mi trebuie recruti noi, caut boboace si gasesc iezi, ma uit la ce-as putea fura din alte ograzi si ramin om cinstit, neatins de pacatul tilhariei. C-as pacatui, dac-as avea pentru ce! Dar ramin tot miel neprihanit cind vad cum specia de CS se corceshte din ce in ce. Vorba Pipsului, terminata nervos de zeci de interviuri din care nu ne-am ales decit cu behaituri: Mitzo, da' o fina si-o printza nu gasim si noi?... Gasim, dar gasim greu. Gasim greu chestia aia serioasa, care munceste cu rusinea ridicolului in vena, care nu lasa nimic la voia intimplarii pentru ca ii e jena sa nu carecumva sa se faca de ris, care vorbeste doar cind are ceva de spus, care e in publicitate pentru ca are intuitie si-n Client Service pentru ca are clasa, si din care vor iesi viitoare doamne cu prestanta, in stare sa rusineze orice client care nu le trateaza cu respectul cuvenit.Adio, lebede, bine-ati venit, mai gistelor. Si cica de ce arunca aia din Creatie cu papucu' dupa ele cind le vad si de ce le freaca clientul pina la destramare. Pentru ca iarba verde de acasa le iese printre dinti si sunetul alert de tocuri seamana perfect cu niste copite in galop. Acestia sint accountzii zilelor noastre. Si stiti care e culmea? Ochelari cu rama groasa de plastic am si eu.

Chestie de marketing

"Era un banc mai vechi, cu o discutie între un hamster şi un şobolan… Ultimul se întreabă necăjit cum de toată lumea îl vede ca pe o creatură îngrozitoare, mizerabilă şi periculoasă, în timp ce partenerul său de discuţie este alintat, iubit, hrănit şi mângâiat… iar răspunsul hamsterului lămureşte rapid problema: “chestie de poziţionare”…
Poziţionarea psihologică este locul pe care îl ocupă brandul în mintea consumatorului. Şi orice om de marketing va afirma că este un aspect esenţial… iată însă că şi în viaţa personală locul pe care îl ocupi “pe piaţă” se dovedeşte a fi la fel de important. Contează ce mesaj transmiţi şi, poate şi mai mult, contează cum te prezinţi la început, ce imagine îşi formează ceilalţi despre tine. Pentru că odată lipită eticheta de tine… e greu să o mai dai jos. Şi o etichetă tot ţi se va atribui, aşa că dacă nu intervi tu de la început vei fi poziţionat spontan de piaţă, iar asta poate să nu fie “de bine” – rişti să ajungi într-o zonă de griuri confuze şi elemente negative. E mai bine să controlezi tu de la început situaţia.
Problema este că pârdalnica asta de poziţionare nu e una şi bună toată viaţa, ci diferă de la caz la caz. Da, ştiu, toată lumea vorbeşte despre cum e bine să dai, să întorci şi celălalt obraz şi să sfinţeşti locul prin muncă şi multă bunăvoinţă… ai zice că asta e cheia, te aşezi cuminte în nişa sfinţilor wannabe si gata, însă nu, nu e chiar aşa.
În şcoală mergea figura. Dacă profesorii te percepeau la început drept elev “bun”, lucrurile erau aranjate. Puteai să o mai dai în bară din când în când liniştit, chestiunea era clasată la “excepţii” şi nu primeai pedepse similare cu cele încasate de “netrebnicul ăla de Ionuţ” care nu mai ieşea din notele de 4 şi 5. Ce conta că în capul tău se învârteau idei de mii de ori mai năstruşnice decât ale bietului Ionuţ, mutra ta era angelică şi trebuia doar să te asiguri că aveai pampoanele aranjate şi vocabularul cizelat. Adică aparenţele intacte.
La birou însă nu e bine să pari elev silitor… Poate să fie chiar o mare eroare. Dacă eşti angajatul paşnic şi muncitor, care nu crâcneşte, nu cârcoteşte şi nu lipseşte, vei suferi următoarele consecinţe: 1. primeşti cele mai multe proiecte, eventual în plus, ca tot le duci fără comentarii şi le mai şi rezolvi fără să urli la şapte persoane, delegi alte patru sau să te plângi de incapacitatea tuturor celorlalţi implicaţi în proiect… şi 2. când îndrăzneşti să lipseşti sau să cârcoteşti (cu mult mai puţin decât Popeasca de la contabilitate care dă cu dosarele de toţi pereţii când primeşte un job nou), se va considera că ţi-ai luat nasul la purtare şi că, hei, cam exagerezi… Plus că poziţionarea de “om priceput” nu te ajută, aşteptările sunt mai mari şi trebuie să stai să te mai şi autodepăşeşti… bleah, obositoare treabă … pe când, dacă arăţi că te pricepi la mai puţine şi îi laşi pe ceilalţi să te ajute/îndrume, să vezi ce aplauze de încurajare vei primi la tot pasul, ca să nu mai spun că nu te va considera nimeni potenţial rival…
În viaţa particulară la fel: acasă… mda, dragostea trece prin stomac, însă nu degeaba insistă mamele că maică, dacă îi arăţi că eşti perfect capabilă să faci sărmăluţe în foi de viţă cu un copil atârnat de gât şi altul de poale, în timp ce plăteşti facturile online şi mai ai grijă să ai şi o coafură impecabilă, yep, Wonder Woman o să scrie pe tine dar şi ai toate şansele să şi faci asta toată viaţa. Modelul blondei cu ochi de căprioară, picioare de gazelă şi două mâini stângi în bucătărie s-ar putea să nu-ţi aducă o statuie de eroină, însă probabil vei avea o viaţă mai liniştită şi ocazia de a mânca mult mai des la restaurant… Iar dacă insişti să fii tu prietena pe umărul căreia să plângă toată lumea… noroc mult, pentru că atunci când o să vrei să schimbi macazul ceilalţi se vor uita tulbure la tine. Ce dacă amica Oana îşi permite să plângă la orice problemă minusculă, inclusiv atunci când îşi rupe o unghie… tu, în calitatea ta de stâlp de susţinere, musai să rămâi pilon solid chiar dacă îţi cade casa în cap. Şi dacă ţi se tolerează o excepţie, ţine cont că e doar atât, o excepţie şi revino-ţi rapid la calitatea ta de bază: susţinerea. Susţinerea altora, ca să fim clari.
Evident că nu trebuie să exagerezi la partea cu poziţionarea, dozajul este esenţial. Altfel rişti să nu te mai angajeze nimeni, să ajungi proasta (prostul) satului sau tot aşa, după caz… Jocul de-a poziţionarea este teribil de subtil, dar şi dur. Este esenţial să te decizi ce vrei, pentru că cei din jurul tău cumpără exact ce vinzi, iar dacă mai apoi vrei să schimbi marfa trebuie să înţelegi că e posibil să-ţi pierzi din clienţii fideli… iar repoziţionarea este dificilă, uneori chiar imposibilă… şi cu siguranţă extrem de costisitoare.
Nu degeaba se spune că poziţionarea este lupta pentru un loc în mintea clientului. În cazul de faţă, tu eşti un brand şi e bine să te decizi de la început ce vinzi şi cui… să îţi cunoşti publicul ţintă şi să îţi stabileşti elementele de diferenţiere, atuurile personale, acele caracteristici cu care doreşti să te asocieze ceilalţi. Altfel rişti să te trezeşti că eşti căutat pentru alte lucruri decât ce îţi doreşti tu să oferi sau, mai rău, că vinzi taman ce nu vrei să vinzi. Da, are legătură cu personalitatea, educaţia, cultura, bref, cu background-ul tău… însă poziţionarea nu înseamnă modificarea propriei tale persoane la nivel fundamental, ci mai degrabă ceea ce faci cu percepţia propriei tale persoane de către ceilalţi, e echivalentul gestului de “a te aşeza într-o lumină mai bună”, în funcţie de ce vrei să arăţi, fie că e vorba despre capacitatea ta intelectuală sau de picioarele de gazelă de care vorbeam mai sus. Ea vine însă cu riscul de a crede că dacă dai mai mult o să primeşti mai mult, ceea ce este fals: dacă dai mai mult probabil că vei fi exploatat mai mult, aşa că grijă mare şi la dozaj . Ce comunici despre tine înseamnă şi că îţi cam setezi singur nivelul de aşteptări din partea celorlalţi…

...pur si simplu

Un concept foarte frumos iubirea, nu? Unul inepuizabil, de care nu ne mai saturam, il intoarcem pe toate fetele pana cand simtim ca nu se poate mai mult si nici atunci nu ne linistim. Ne intereseaza orice teorie despre iubire dar din pacate nu exista una general valabila, usor de explicat pentru toata lumea, numai buna de implementat si care sa genereze rezultate cele mai fericite. Nu exista asa ceva, pentru ca iubirea e ceva propriu si personal, fiecare vede cu ochii lui iubirea dar in acelasi timp ea ne vede pe toti. Pentru mine, o teorie este valabila in momentul in care ma identific cu ea. In acest moment nu gasesc niciuna in care sa ma regasesc asa ca voi face propria mea teorie.
Relatiile de iubire sunt ca si cautatul unei case. Prima oara ajungi intr-o casa a ta dupa ce te-ai hotarat sa pleci de la parinti. Nu conteaza unde, vrei doar un loc al tau, fara prea multe conditii sau pretentii. Iei ce este liber, ce iese in cale, ce poate fi al tau. Esti fericit ca ai independenta, ca esti liber, ca te descurci si iubesti sentimentul. Dar trece repede pentru ca incepi sa evoluezi, sa cunosti si inevitabil iti doresti altceva mai bun. Pe masura ce trece timpul descoperi ce te atrage, faci o mica lista cu “must have-uri” si te muti din loc in loc sperand ca vei gasi acel loc in care sa nu te deranjeze nimic. Dupa fiecare mutare inveti cam ce iti place si ce te deranjeaza facand astfel lista necesara pentru a putea identifica locul care merita cumparat.
Il gasesti. Ai bifat toate punctele de pe lista, insiruite in urma experientelor tale. Esti linistit, fericit si convins ca ai ales corect. Nu ai nimic de reprosat, deci asta e, you got it! Intr-o zi, insa, asa linistit si fericit dupa atata alergatura, faci o plimbare relaxata prin cartier. Fara sa vrei, pe o staduta linistita iti atrage atentia o casa perfecta. Ti se pare nespus de frumoasa, fireasca, cunoscuta, placuta. O admiri cu zambetul pe buze, treci pe langa ea si iti continui drumul; ai deja o casa, deci nu trebuie sa te stresezi. Dar imaginea ei incepe sa te bantuie si te atrage ca un magnet. Cine te-a pus sa alegi staduta aia? Ajuns la casa ta incepi sa te gandesti la casa care ti-a iesit in cale, la casa perfecta. Nu ai cautat-o, nu ti-ai dorit-o, nu era pe nici o lista dar are mai mult decat ai fi cerut tu vreodata de la casa ta. Si culmea pare creata “pe comanda” pentru tine. Nu poti sa nu te gandesti la ea, nu poti sa o ignori. Te gandesti apoi ca poate e fermecatoare doar din exterior iar in interior are sigur ceva bube. Solutia ar fi sa o vizitezi si nu conteaza daca e ocupata sau de vanzare trebuie sa iti zboare gandul de la ea, ca sa traiesti linistit in continuare in casa ta. Stii foarte bine ca esti pretentios si imposibil sa nu gasesti ceva de reprosat. O vizitezi. Din pacate, vizita trebuie sa fie scurta deci trebuie sa fi foarte atent. Culmea! Ti-ai pierdut antrenamentul de cand nu ai mai umblat dupa case si nu identifici nimic defect, nici un singur detaliu mititel care sa te faca sa o respingi. Mai soliciti o vizita. De data asta trebuie sa fi mai ager si mai vigilent. Da de unde! Din nou, nu gasesti nimic asa ca iti iei inima in dinti si intri in beci. Acolo sigur e ceva putred, un soricel ceva care sa te sperie si sa fugi. Only shit! Nimic! E intr-adevar perfecta, e a ta. Tot ce conteaza e asa cum trebuie, la locul lui. Cateva cuie sarite si frunzele din curte nu sunt argumente solide pentru a o respinge
Asa e cu si cu iubirea. Cautam, cautam, cautam si credem ca sta in puterea noastra sa o gasim. Asa o fi, dar gasim numai firmituri din ea. De fapt, ea, in totalitatea ei, vine peste noi atunci cand trebuie si cand ne asteptam mai putin. Nici nu avem cum sa o gasim noi pe ea pentru ca nu stim ce cautam. De abia atunci cand o gasesti, iti dai seama ca asta ar fi trebuit sa cauti.
Fiecare din noi are casa lui perfecta si fiecare casa perfecta are proprietarul ei. Odata ce ne-am gasit ne infrumusetam reciproc si ne punem in valoare. Este intim, frumos, cald, linistit si incomparabil. Este un dar. Nu se poate explica. Nu poate vedea nimeni casa ta perfecta cu ochii cu care o vezi tu. Nici chiar fostii ei proprietari.
Nu conteaza unde stam acum. Conteaza sa tinem ochii deschisi si sa umblam pe stadute linistite. Conteaza sa avem grija de casa in care stam acum pentru ca ea poate fi casa perfecta pentru altcineva. Cand plecam din ea, nu o lasam devastata ci din contra. Este important sa cautam, este important sa stim ce vrem, este important sa luam decizia de a cumpara, este important sa mancam firmiturile (chiar cu pofta) dar este si mai important sa ne lasam surprinsi.

despre lucrurile simple si puterea lor

cuvintele si puterea lor.....cat de mare sau cat de mica? Ar fi bine sa avem pe cineva care sa aibe grija de visele noastre atunci cand noi renuntam la ele. Nu imi explic de ce curajul, dorinta si ambitia de a lupta pentru ele se activeaza numai in situatii limita, extreme pe care ai fi putut sa le eviti. De ce increderea in fortele proprii nu este genetic setata sa fie mai mare decat frica de a nu face fata unor situatii...pe care le crezi imposibile si care devin posibile in cele mai incredibile moduri, atunci cand cu pumnii stransi strigi ca nu mai poti, atunci cand ai toata puterea de a invinge teama....?

Fata in boxeri si tricou alb.....

"Femeia in boxeri si tricou alb. Nemachiata si somnoroasa iti ofera Zambetul in crucea diminetii. Zambetul care te face sa mergi inainte si asigura logica lucrurilor. Se ridica din pat. Ii urmaresti mersul obraznic, lenes, leganat sau saltat si iti pare atat de dumnezeieste senzuala unduirea cutelor de bumbac care iau urma bucilor tale dragi.

Strambe si cremoase, drepte sau in forma unui x , pufoase blond sau albe mat precum alabastrul, picioarele iubitei tale isi lipesc talpile goale de gresia, parchetul sau covoarele apartamentului vostru marcand dus si intors drumul catre apa de pus la fiert in bucatarie. O iubesti asa in tricou alb si boxeri mai mult decat aseara cand rujul usor deformat de pe buzele-i tresarinde si pantofii cu toc inalt ti-au aprins focul...pentru a cata oara?

E dimineata voastra in inima orasului nebun, nu este timp si ea te alinta si se vrea alintata si va topiti in dulcegarii carliontate, gangureli neinsemnate sau ghemuieli jucause prin cele mai neasteptate colturi de casa. Tricoul alb ascunde sanii tai preferati pe care-i imbratisezi din spate, mereu pe nepusa masa, mereu surprinzator cu mainile-ti care se fac cuib in jurul lor in timp ce grumazul tau de barbat grabit isi ofera un ragaz pe umerii mofturosi ai femeii tale...e atata daruire tampa in joaca asta matinala si atata fericire simpla ca o cana de ciocolata calda incat iti vine sa urli in gura mare: - Doamne fericiti cei saraci cu duhul ca a lor e Iubireeeeaaaa...dar nici sa strigi nu-ti mai vine ca nu e timp decat de Ea si tot ce-ti trece prin cap e sa gasesti o solutie concreta prin care sa ti-o bagi in toti porii...s-o transformi in unguent de iubire si sa-ti ungi trupul, sa-ti umpli oasele de ea pana diseara cand o sa faci in asa fel s-ajungi mai tarziu acasa ca sa te intampine Zambind...din nou...in boxeri si-n tricoul alb in care ai sa-ti infunzi narile cand Ea se va duce sub dus...

...o sa te plimbi in lung si-n lat prin casa neputincios in lupta cu un ranjet care-ti tradeaza gandul pe care-l stim cu totii...da, o iubesti, o iubesti cu toata puterea fiintei tale pe fata de sub dus...o iubesti in boxeri si in tricou alb si ii slavesti defectele aruncand pe ele lumina iubirii tale...caci este atat de multa incat ajungi sa te intrebi de unde ti s-a dat atata daca nu de sus, de foarte sus...si toate astea dispar in ceata uitarii caci scartaie usa de la baie si fata in boxeri si tricou alb ti se arata in toata splendoarea ei si radeti amandoi pentru ca stiti ca nu mai era nevoie sa se imbrace...e insa o formalitate dulce si ea adora sa-i tragi boxerii stangaci, inca stangaci pentru un barbat ca tine dar nu destul pentru un barbat indragostit lulea...apoi tricoul alb poposeste si el pe podea langa pat... martor tacut al unei povesti de iubire pe care o va gusta din nou maine dimineata... " TC

GM de Romania

“Romania este tara managerilor…toata lumea,viseaza, aspira, devine si este manager. Peste tot auzi fraze precum “…in toamna termin MBA-ul si vreau sa vad ce posturi de GM sunt pe piata …”. O mica parte dintre cei care termina chiar reusesc sa obtina un astfel de post iar o alta mica parte il obtin lunad taurul antreprenorial de coarne. Paradoxul este ca o mare parte renunta, dupa cativa ani, dupa rezistenta fiecaruia, iar unii ajung la balamuc- stress maxim, nervi intinsi, frustrari acumulate, dintre care vreo doi trei chiar la propriu.

Si cum sa devii un GM de succes? La aceasta intrebare este greu sa raspunzi convingator. Asta e bine, la urma urmei; altfel, cum ar arata lumea daca s-ar putea face vreun test sau vreo analiza de sange, in liceu sau in facultate si s-ar spune: “Tu vei fi bun de GM in FMCG peste 10 ani, tu vei ramane toata viata SM in IT iar tu du-te sa lucrezi la Stat ?”

Se stie de atfel ca sunt sute de cazuri care au sfidat previziuni: directori de vanzari, care au condus cu succes echipe cu zeci de oameni si care au esuat lamentabil ca directori generali ai unei firme cu mai putini angajati; si invers, oameni pe care nu-i vroia nimeni, in nicio firma si care sunt acum in pozitia de a-i cumpara cu tot cu firma pe cei care i-au refuzat in urma cu cativa ani.

Pentru toti GM-ul e un om de strategie care sta, cat e ziua de lunga, si gandeste. Cand ii vine inspiratia, cheama repede o secretara sau reuneste un BoD care noteaza repede rezultatele gandirii lui, si apoi toata echipa da fuga sa le puna in practica. In afara de cativa privilegiati, care chiar asa fac, pentru cei mai multi strategia le ocupa doar cateva zile pe an, restul timpului fiind alocat pentru executia ei. Studii serioase au aratat, ca aproape toate firmele mari care au esuat aveau strategii corecte si bine puse la punct, insa nu au fost capabile sa le puna in aplicare. Astfel, pare sa fie mai de greu de gasit un manager care sa execute bine o strategie, decat unul care sa o faca.

Un alt punct de vedere este acela ca majoritatea GM-ilor de succes arata destul de prozaic. Nu sunt nici maestri in domeniul lor de activitate, nici macar mari vizionari, cateodata nici nu sunt prea buni conducatori de oameni. Este suficient sa stii si sa faci niste lucruri destul de simple, insa sa le faci logic, sistematic si coerent. Multi dintre GM-ii carora le merge prost afacerea ar putea imbunatati semnificativ situatia daca ar invata sa faca, mai intai, cateva lucruri marunte in aparenta, fara sa se bazeze pe noroc.

Se spune ca atributiile oricarui GM, indiferent de business, sunt constituite din 4 componente de baza: una tehnica strans legata de domeniul de activitate; una administrativa legata de organizare, dezvoltarea afacerii legata de gasirea noilor oportunitati si una de conducere a oamenilor (managementul personalului). Procentajul alocat fiecarei activitati este diferit de la o companie la alta, in fuctie de dimensiuni: intr-o mare corporatie, a doua si a patra sunt probabil cele mai importante, pe cand intr-un IMMM prima si a treia. Sunt cazuri in care importanta este egala pentru fiecare dintre ele, altele in care una e mai importanta decat toate celelalte trei la un loc. Evident, si calitatile cerute unui bun manager se grupeaza in acelasi mod si in aceleasi proportii: pentru primele doua componente conteaza mai mult ce stii, pe cand, pentru ultimele e mai important ce “ai” (cum esti): cunostinte tehnice in domeniu, metode si instrumente de organizare si de administrare, respectiv viziune, curaj, carisma, inteligenta, intuitie, leadership.

Sunt foarte putini oameni care au atatea calitati si cunostinte la un loc insa sunt destui manageri care nu stau deloc bine la una sau chiar la doua dintre categorii, ceea ce nu-i impiedica, totusi, sa aiba rezultate foarte bune daca reusesc sa suplineasca ce le lipseste, si mai ales daca sunt constienti de asta. Pe scurt spus, poti inlocui, macar partial, ceea ce “nu ai” cu ceea ce stii.

A fi manager e mai putin complicat decat s-ar crede: in afara de chestiunile tehnice, legate de “meserie”, lucrurile pe care trebuie sa le stie un GM sunt cam aceleasi. Multi isi inchipuie ca le-ar lua ani ca sa invete – stiti ce? e doar o scuza ca sa nu se apuce.

Cunostinte de IT - sa stii sa lucrezi pe calculator nu mai este doar o cerinta profesionala; e, mai degraba, una de cultura generala.

Cunostinte de management financiar: fiecare GM este obligat sa cunoasca si sa foloseasca instrumentele financiare cel putin la nivelul mediu, lucru care se invata in cateva saptamani – Contabilitatate (reguli si instrumente de baza, citirea si interpretarea unui bilant, balante), Fiscalitate, Indicatori financiari si reporting (pentru a-si putea creea poprii indicatori financiari si propriul system de management), Bugete si cashflow.

Cunostinte de project management: chiar si in afacerile mici poate fi utila, de multe ori, organizarea unor activitati pe proiecte; in firmele mari, e aproape inevitabila. Stabilirea obiectivelor si a unui sistem de masurare intermediara a gradului de realizare a lor, stabilirea prioritatilor si a urgentelor, identificarea si alocarea resurselor, managementul timpului etc. trebuie sa fie deja reflexe pentru un GM. Orice om cu o inteligenta normala se poate lamuri pe deplin, in cateva saptamani, care sunt principiile generale, metodele si instrumentele project managementului. Restul tine de vointa sa si de practica.

Proceduri si raportari: in mare, asta inseamna a pune in scris ceea ce multi GM-i au deja in cap, mai clar sau mai putin. “Punerea pe hartie” este o conditie elementara, fara de care nu exista nici project management, nici management, in general. Sa vezi ce ai scris tu, cu mana ta, cat de logic, sintetic si clar, e una dintre cele mai sigure metode de evaluare a unui GM.

Cunostiinte despre concepte de management - este o cerinta de cultura generala pentru orice GM sa citeasca, macar de curiozitate, despre principiile, teoriile, modelele, tehnicile si instrumentele de management; de la bine-cunoscutele management prin obiective si jurnalele de bord de la ASE, la balanced score card si teoriile economice de la Harvard - toate sunt o lectura, oricum, interesanta

Cunostinte de marketing: sa cunoasca piata pentru a fi capabil sa urmareasca realizarea si executia unei strategii de marketing si mai ales sa lase directorul de marketing sa isi faca treaba. Asta este o calitate esentiala pe care daca nu o are trebuie sa si-o dezvolte. Este foarte important de stiut ca jobul unui GM nu implica decat trasarea unor directive de marketing care pot ajuta la formularea unei strategii ci nu implilcarea in executia lor.

Cunostinte de HR: ca si marketingul, HR-ul e un mare “common sense”. Nu exista nimic ce nu poti intelege de la prima citire in una dintre multele carti existente pe piata, sau despre care sa nu ti se para ca ai putea face daca ti-ai pune mintea la contributie.

Cunostinte de legislatie: in primul rand, GM-ul va trebui sa aiba intr-un sertar sau intr-un fisier, daca nu in cap, lista legilor care sunt legate de domeniul sau de activitate, ce reglementeaza fiecare si, in mare, si cum reglementeaza (ce prevad).

Social Skills: foarte important pentru un GM este sa stie cum sa se imbrace, cum sa stea la masa si cum sa manance sosul din farfurie, cum sa faca prezentarile, cum sa foloseasca si cum sa scrie un email, cum sa vorbeasca cu angajatii etc. In mod normal, ar fi treaba directorului de marketing sau a PR-ului sa indrepte lucrurile (sa il ajute pe aceasta sa vada unde greseste) daca e cazul, pentru ca in definiiv e vorba despre imaginea firmei. Probabil ca acesta nu o va face…
Este foarte important ca un GM sa stie cum sa vorbeasca in public, cum sa scrie creativ, cum se pronunta si ce a zis Kierkegaard, despre gastronomia fina, epistemologie etc.

Daca in privinta lungimii cravatei, de exemplu, se mai poate spera ca nici interlocutorul nu stie cat trebuie sa fie, in privinta limbilor straine nu prea mai e “scapare”. Un GM care nu stie macar engleza la un nivel acceptabil are toate sansele sa-si pericliteze afacerea pe termen lung, daca nu si mai repede. O limba straina vorbita corect gramatical este remarcata imediat si da o nota foarte buna. Daca se mai folosesc si un vocabular bogat si o pronuntie corecta, impresia produsa este una foarte puternica.

O alta regula si una foarte importanta este aceea ca GM-ul sa nu uite de unde a plecat ... cum a ajuns in aceasta functie si mai ales ca cea mai importanta arma pe care o are este resursa umana. Trebuie sa nvete sa recunoasca meritele fiecarui angajat, sa critice dar sa si laude, sa fie om inainte de toate regulile.

Din pacate, unui aspirant care stie toate aceste lucruri nu ii poate garanta nimeni ca va fi si un bun GM; insa, ii poate garanta ca va fi unul slab daca nu stie o buna parte dintre ele. Restul tine de buns simt si de noroc…”

Motto bun si bine de urmat

... everyone needs something to love. If you can’t give them that, give them something to hope for. If you can’t do that, give them something to do....

Despre blog...

... acest blog se vrea simplu, pentru prieteni, pentru a sti unii de altii, pentru a fi aproape chiar daca ne despart sute, zeci, mii de km . E un blog de stare unde sunt invitati toti apropiatii mei sa scrie despre orice le trece prin cap, sa trimita fotografii si sa comenteze :-) pentru ca toti avem ceva de spus.

.... este un blog al nostru, al meu si al vostru... si sper sa iasa ceva frumos, sa scriem despre bucuriile zilnice, despre fericirea care vine din maruntisuri, despre supararile si frustrarile care ne omoara pentru cateva minute timpul atat de pretios, despre joburi, despre filme, despre problemele stupide cu care ne confruntam si mai ales despre prietenie.